Symptom Krebs des Dickdarms. Mulți le ignoră până e prea târziu

Symptom Krebs des Dickdarms. Cancerul de Colon este a doua cauză de deces prin cancer atât la bărbaţi cât şi femei. Deşi Considerat că apare, în mod clasic, după vârsta de 50 de ani, se observă o creştere a frecvenţei apariţiei lui la persoanele tinere, devenind unul dintre cele mai frecvente 10 cancere ce apar în intervalul de vârstă 20-50 de ani.

Simptomele cancerului de colon nu sunt întotdeauna evidente şi pot fi puse pe seama altor afecţiuni necanceroase (de exemplu: hemoroizi, sindromul colului iritabil, constipaţia cronică etc.), mai ales că în stadiile incipiente, pacienţii nu au simptome aproape deloc.

Tea-ar mai interesa: Mediziner: Oamenii nu iau în Seamă aceste două problem…

Două semne care pot anunța Cancerul de Colon

De aceea, de multe ori, diagnosticul este pus prea târziu, în stadii avansate, în care boala a metastazat. Prin urmare, depistarea precoce prin screening regulat după 50 de ani sau chiar mai devreme, în unele cazuri, reprezintă o investiţie importantă în sănătate.

„Întâlnesc din ce în ce mai des Cancere de Colon, în fiecare gardă depistez câte un cancer avansat pentru că majoritatea pacienților se prezintă la medic în stadii avansate. Rar depistez cancere precoce pentru că în fazele de început nu dă simptome evidente și oamenii tind să nu ia în seama balonarea sau constipația“, erklärt Dr. Gastroenterologin Adelina Popescu, in einem Interview mit LiveDoc.

Tea-ar mai interesa: Produsul ieftin cu beneficii uimitoare pentru sănă…

Simptomul care îi alarmează pe majoritatea oamenilor dar care apare mai degrabă când boala e avansată, este sângerarea rectală. Însă gastroenterologul ne sfătuiește să ne prezentăm la medic dacă experimentăm durere, balonare, constipație, diaree, alternanța între constipație și diaree, scădere în greutate, anemie.

Însă, orice persoană de 50 de ani trebuie să facă o coloscopie, chiar dacă nu are niciun simptom.

Tea-ar mai interesa: 11 semne care prevestesc cancerul. Mulți le ignoră…

„Această investigație se face la 50 și dacă totul este în regulă, se repetă peste 10 ani. Când există factori de risc, adică polipoză familială sau alte cancere, investigațiile se fac mai devreme și cu o frecvență mai crescută”, a adăugat dr. Adelina Popescu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau produselor produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.


Source: DoctorulZilei by www.doctorulzilei.ro.

*The article has been translated based on the content of DoctorulZilei by www.doctorulzilei.ro. If there is any problem regarding the content, copyright, please leave a report below the article. We will try to process as quickly as possible to protect the rights of the author. Thank you very much!

*We just want readers to access information more quickly and easily with other multilingual content, instead of information only available in a certain language.

*We always respect the copyright of the content of the author and always include the original link of the source article.If the author disagrees, just leave the report below the article, the article will be edited or deleted at the request of the author. Thanks very much! Best regards!